luni, 28 ianuarie 2008

PD-L , COMUNICAT DE PRESĂ, 25 ianuarie 2008, Theodor Stolojan,by enLIfe Media

COMUNICAT DE PRESĂ
(25 ianuarie 2008)


Europarlamentarul Theodor Stolojan, prim-vicepreşedinte al Partidului Democrat Liberal, şi-a deschis biroul de parlamentar european pe strada Vasile Lascăr nr. 148 din Bucureşti şi îşi va inaugura, în curând, încă un birou în oraşul natal, Târgovişte.

La prima conferinţă de presă susţinută în calitate de europarlamentar, vineri, 25 ianuarie, a.c., Theodor Stolojan a prezentat cele trei iniţiative pe care le-a promovat în Parlamentul European, în prima lună de activitate europeană:

- Solicitarea, adresată Comisiei Europene, de accelerare a realizării proiectului Nabucco, care prezintă o importanţă majoră pentru garantarea securităţii de aprovizionare cu gaze naturale din Marea Caspică.

- În calitate de shadow raportor, pregătirea, în numele Grupului PPE-DE, a unui punct de vedere cu privire la propunerea de decizie a Consiliului vizând aderarea României şi Bulgariei la Convenţia din 23 iulie 1990 de evitare a dublei impuneri. Prin aderarea României la această Convenţie, ţara noastră va aplica reguli identice celorlalte state din UE, pentru evitarea dublei impozitări a veniturilor provenite din activităţi transfrontaliere desfăşurate pe teritoriul UE, realizate de către persoanele fizice şi cele juridice.

- Semnarea unei moţiuni prin care europarlamentarii cer Comisiei Europene să investigheze şi să acţioneze pentru diminuarea eventualelor abuzuri ale lanţurilor de supermarket, atât în ceea ce priveşte preţurile practicate pentru consumatori, cât şi în relaţia cu micii furnizori.

Theodor Stolojan, prim-vicepreşedinte al PD-L, a cerut Cabinetului Tăriceanu să restituie românilor, de urgenţă, taxa auto. „Banii trebuie daţi înapoi. Altfel, Guvernul se plasează într-o situaţie jenantă faţă de cetăţenii români. Taxa este o aberaţie prin care Guvernul îşi demonstrează dispreţul faţă de oameni” a apreciat Theodor Stolojan.

Niciun comentariu: